Sănătatea mintală contează! Cum putem depăși anxietatea sau depresia, cu ajutorul specialiștilor
Anxietatea sau depresia. În România, tot mai mulți oameni se confruntă cu depresia și anxietatea, dar puțini vorbesc deschis despre asta. Stresul zilnic, problemele financiare și presiunea socială își pun amprenta asupra sănătății mintale, iar accesul la ajutor specializat nu este întotdeauna ușor. De ce există încă un stigmat în jurul acestui subiect și cum putem schimba lucrurile? Încercăm să aflăm răspunsul împreună cu Mihaela Bacula, psiholog clinician și psihoterapeut la Centrul EKA. Cu specializare în psihologie clinică, hipnoterapie, psihoterapie cognitiv-comportamentală și tratarea adicțiilor, Mihaela este ghidul care însoțește clienții în procesul de autocunoaștere, vindecare și dezvoltare personală.
Care sunt semnele timpurii ale depresiei și anxietății pe care ar trebui să le recunoaștem în noi înșine sau în cei din jurul nostru?
În primul rând, este foarte important să înțelegem diferența dintre o stare anxioasă/depresivă normală și instalarea unei tulburări de anxietate sau depresie ce necesită ajutor specializat și/sau tratament.
Îngrijorarea este o emoție sănătoasă în situații de amenințare sau pericol, tristețea sau deprimarea sunt normale în situații de pierdere ca doliul, despărțirile, pierderea locului de muncă. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că emoțiile așa-zis negative – frică, tristețe, furie – sunt emoții firești, pe care le experimentăm cu toții în viața de zi cu zi. Câteodată putem resimți stări de anxietate sau depresie tranzitorii; asta nu înseamnă că avem o problemă clinică ce necesită tratament.
În cazul anxietății generalizate vorbim de tulburare atunci când îngrijorarea excesivă este prezentă în majoritatea zilelor timp de cel puțin 6 luni, iar simptomele principale sunt: neliniște, senzația de a te simți “ca pe ghimpi”, iritabilitate, perturbări ale somnului, tensiune musculară, dificultăți în a controla îngrijorările excesive cu privire la potențiale “pericole”. Persoanele cu anxietate generalizată se preocupă excesiv de fel și fel de situații imaginare și anticipează viitoare probleme inexistente, tipul predominat de gândire fiind “what if”(dar dacă…..?).
Pentru a vorbi de o tulburare depresivă, prezența simptomelor trebuie să persiste minim 2 săptămâni, observându-se o modificare semnificativă de dispoziție și comportament în viața persoanei. Principalele simptome sunt: tristețe profundă, vid interior, oboseală, lipsă de energie, lipsa sensului, insomnii, diminuarea capacității de concentrare, pierderea interesului sau a plăcerii pentru ativitățile cotidiene, vinovăție excesivă.
De ce este important să identificăm aceste semne cât mai devreme și ce impact poate avea intervenția rapidă asupra procesului de recuperare?
Putem preveni instalarea unei tulburări dacă suntem atenți la noi înșine, dar aceasta necesită o minimă psihoeducație sau inteligență emoțională. Știm, din treapia cognitiv-comportamentală, că la baza acestor tulburări se află un tipar de gândire distorsionat, irational. Dacă în general, în viața de zi cu zi, sunt mai pesimist, îngrijorat, timid, temător, aceste trăsături – combinate cu evenimente sau perioade mai dificile, marcate de stres, suprasolicitare sau situații de criză – pot constitui drumul către o tulburare emoțională.
Ideal ar fi, știindu-mă cu aceste trăsături, să mă îndrept către un proces de dezvoltare personală sau consiliere psihologică pentru a preveni posibile complicații. Un aspect mai puțin știut în spațiul public, este că psihologul se ocupă și de prevenție, de dezvoltarea abilităților personale și întărirea resurselor interioare, nu numai de tratarea problemelor pihologice. În marea parte a cazurilor, clienții ajung în cabinet în criză, situație valabilă și la medic, în societatea noastră.
Ce sfaturi ai pentru persoanele care se confruntă cu depresie sau anxietate, dar care se tem să ceară ajutor din cauza stigmatului social asociat acestor tulburări?
În ultimii ani observ o îmbunătățire în percepția oamenilor cu privire la psihoterapie/ psihiatrie, și din ce în ce mai mulți oameni apelează la aceste servicii pentru ceșterea calității vieții. Aș sublinia că trendul actual este de a supraestima niște emoții normale și a le evalua eronat ca fiind anxietate sau depresie. Se întâmplă să numim depresie, o simplă tristețe sau dezamăgire iar anxietate: furia, frica sau disconfortul normal, ceea ce mă face din nou să atrag atenția asupra psihoeducației care ne lipsește.
Pentru cei care consideră problemele psihologice într-un mod negativ sau aceia care suferă din cauza stigmatizării sociale, propun următoarea întrebare: este oare o rușine să mergi la stomatolog sau cardiolog, să ai diabet sau să suferi de gripă? Dacă răspunsul este nu, atunci nu este nicio rușine să mergi la psiholog/psihiatru, sau să suferi de anxietate și/sau depresie. Așa cum pe parcursul vieții suferim diverse dezechilibre hormonale, dezechilibre ale sistemului imunitar etc, tot așa și biochimia creierului suferă dezechilibre, implicit și psihicul uman.
Cum putem încuraja o abordare mai deschisă și mai empatică în discuțiile despre sănătatea mintală, pentru a reduce stigmatizarea?
Sănătatea mintală înseamnă un pic mai mult decât absența bolii. Presupune să fiu în contact cu emoțiile și corpul meu, cu gândurile și valorile mele, și să le folosesc în favoarea stării mele de bine și a celorlalți; înseamnă să mă cunosc pe mine, să am o relație onestă cu mine.
Din nou, psihoeducația este instrumentul de combatere a stigmatizării sociale. Mă pot educa citind cărți din secțiunea “psihologia pentru toți”, pentru a avea noțiunile de bază în legătura cu ceea ce se petrece cu mine ca ființă umană, sau pot participa la ateliere/workshop-uri de “dezvoltare personală” la diverși specialiști in domeniul psihologiei, sau în centre de psihoterapie. Iar în plan social am avea nevoie de mai multă blândețe, curiozitate și educație.
foto: Centrul EKA